O zi din viata unui Product Manager

Postat la octombrie 26, 2012 de ThePMJournal

26 Oct. O dimineata mohorata de octombrie. Sedinta cu actionarii firmei. CEO-ul invitase in sedinta tot grupul de Experti, iar numarul celor prezenti crescuse la zece.

-Sunt un pic ingrijorat, afirma unul dintre actionari.

-Fii fara griji, totul e planificat, incerca sa-l linisteasca CEO-ul.

Nimeni nu intelege exact la ce se refera cuvantul „planificat” din moment ce nu exista nici un plan…

-Unde este planul de marketing?… Vreau sa vad roadmapul pe 3 ani de zile al produselor! Baieti, vreau sa vad unde naiba suntem? intreba actionarul principal.

-Ok, vei avea planul! il asigura CEO-ul.

-Care e statusul aplicatiei web? Cum stam cu aplicatiile de mobile?

-Partea de mobile a fost stabilita ca fiind low priority, asa ca a fost pusa on hold, raspund.

-Te rog fa-o high priority, vreau sa avem aplicatia de mobile cat mai repede!

-Lasa-l sa spuna ce vrea, ca oricum tot cum vrem noi facem..Las-o low priority! imi sopteste COO-ul.

-Cum? ma fac ca nu am auzit bine…

-Baieti, sentimentul meu e ca nu ne miscam suficient de rapid… Ce parteneri avem in momentul de fata? intreba un alt actionar.

-E al naibii de greu sa vinzi produsul cand inca nu e finalizat… se plange unul din Experti.

-Bine, bine am inteles.. raspunde ironic actionarul principal, totusi unde ne sunt partenerii strategici?

In sala de sedinte se lasa tacere. Afara ploua. Geamurile sunt aburite de transpiratie. Sala de sedinte a devenit dintr-o data neincapatoare.

-In continuare sunt ingrijorat… continua unul din actionari. Avem sau nu competente sa aducem parteneri in programul de loializare?

-Te asigur ca avem cei mai buni oameni din domeniu, raspunde CEO-ul aratand catre grupul de Experti.

-Domnilor, daca nu vindem ceva in doua luni, inchidem pravalia si lucram de acasa… batu ferm cu pumnul in masa actionarul principal.

Asta ne-a facut sa ne inghete sangele in vene. In ultimele intalniri cu actionarii, dicutiile au devenit deosebit de tensionate. Decizia CEO-ului de a aduce in sedinta un grup de asa zisi „Experti” a fost un gest disperat de a tempera actionarii.

Sedinta „extraordinara” s-a prelungit mult peste programul de lucru, terminandu-se dupa mai bine de sapte ore.

Ma ridic de pe scaun extenuat. Fara sa scota o vorba, plec spre casa. Nemancat, inaintez prin ploaia marunta, printre masini si prin baltile mizerabile pana la metrou. Citesc horoscopul, care imi prevesteste „Anul acesta astrele imi prezic o catastrofa care ma va lua pe nepregatite„. Oare ce catastrofa mai poate fi vorba in afara de problemele de la serviciu? In situatia de fata nu imi imaginez decat scenarii idioate: firma intra in imposibilitate de plata (ceea ce s-a si intamplat in urmatoarele luni), sunt dat afara, ma imbolnavesc… Ce altceva mai rau de atat mi se poate intampla? As putea avea necazuri in familie, ar putea sa mi se imbolnaveasca copii, ar putea sa imi moara cineva drag sau o sa cada un meteorit, asa cum au prezis „adeptii apocalipsei anului 2012”. O, Dumnezeule! Ma gandesc la un plan de rezerva, daca s-ar intampla o catastrofa naturala: imi desfintez depozitele din banca, imi fac provizii si ma retrag in munti. (Ma opresc aici, deoarece e ridicol sa detaliez toate scenariile si aberatiile pe care mi le-am imaginat in timp ce ma indreptam spre casa.)

Gandindu-ma la sedinta cu actionarii, nu am crezut ca ma voi afla vreodata in aceasta situatie. Este un risc pe care mi l-am asumat cand am acceptat sa ma angajez intr-un startup. Cine m-a pus sa plec dintr-o corporatie?

Rasfoiesc site-urile de joburi. Nimic conform criteriilor de cautare! Mai caut… tot nimic. Astazi trebuia sa primesc o oferta de lucru in Germania, insa intre timp pozitia s-a desfiintat. Ma gandesc la planul B: sa imi deschid propria mea afacere.

Ajung acasa plouat, mahnit. Sotia ma imbratiseaza. Rares, unul din baietii mei gemeni, ma dojeneste asa cum numai un copil poate sa o faca in inocenta lui:

-De ce nu mergem la bunica?

-Pai, Rares acum nu avem bani… ii spun eu gandindu-ma ca trebuie sa imi pun bani deoparte pentru catastrofa ce are sa urmeze…

Rares nu intelege. Cum sa ii explic unui copil de 4 ani ca nu putem merge la bunica sa, tocmai acum in mijlocul saptamanii, cand e pe cale sa imi pierd jobul?

-Ba da! Mergem la bunica! Si ar trebui sa mergi si tu , continua Rares.

-Bine, ii raspund. Vrei sa mergem la bunica? Dar stii ca bunica sta la 400 km distanta? Nu putem merge acolo, in momentul acesta.

-Ba da putem. Nu trebuie sa te mai duci la servici, imi explica el cu cuvintele unui copil pe care abia le deslusesc.

Cata dreptate are… imi zic. Oare de ce nu m-am gandit pana acum la lucrul asta? Ascult cu atentie la cuvintele fiului meu, ca fiind rostite din gura unui profet: Imi mai spune ca eu ar trebui sa lucrez de acasa si sa stau la bunica…

Asta e! imi spun. O sa imi deschid o mica afacere in alt oras. Toate lucrurile par sa aiba un sens. Insa, Mihai celalalt baiat al meu, se apuca de plans:

-Vreau la bunica…

O iarasi… o luam de la capat!

Mihai are rabdare sa imi explice si cum o sa realizez asta: Mi-a spus sa fac o gaura in iPhone-ul meu, sa intre prin ea, impreuna cu fratele sau, ca sa ajunga la bunica, ca atunci cand vorbim la telefon.

Intr-adevar, cat de minunat ar fi, daca ar fi posibil acest lucru! Pacat ca Steve Jobs nu s-a gandit la un asemenea feature…

Urmeaza: O zi despre nimic altceva decat despre VIATA.

Anterior: Prioritatile, o alegere logica.