Minciunile, status quo al relatiilor de munca

Postat la februarie 18, 2015 de ThePMJournal

De ce mint oamenii la relatiile de munca? Exista cateva situatii in care oamenii mint in relatiile angajat-angajator sau de parteneriat: un angajat ascunde adevarul in fata angajatorului, in legatura cu actiunile lui (implicit greselile pe care le face) atunci cand acesta vrea sa obtina beneficii profesionale sau ii este frica sa nu-si piarda slujba, un angajator ascunde adevarul in fata angajatilor atunci cand prin dezvaluirea lui ar putea afecta oamenii sau bunurile aflate in gestiunea sa, in relatiile de parteneriat oamenii spun adevaruri partiale, pentru a mentine portite deschise in cazul in care situatia devine defavorabila unei negocieri. Toata lumea stie ca fara onestitate in relatiile de munca, nu exista incredere, fara incredere nici respect, fara respect nu se poate cladi nimic durabil.

Totusi de ce mint oamenii ?

In viata de zi cu zi, veti observa ca un angajator minte mai mult decat angajatii lui, probabil din cauza se simt mai indreptatiti sa o faca, in timp ce au pretentia ca angajatii lor sa spuna intotdeuna adevarul. Relatia de onestitate este in ambele sensuri, la fel ca si minciuna: daca spui o minciuna, partenerul tau mai mult ca sigur va incerca sa te minta sau daca partenerul tau iti spune adevarul, vei simti instinctiv sa spui adevarul. Sa luam acum cazul unui angajat care nu are curajul sa isi admita greselile in fata angajatorului (de cele mai multe ori acestia pozeaza in angajatii perfecti, care nu gresesc niciodata). Un angajat „perfect” e neverosimil… Nimeni nu e perfect, toata lumea greseste. Stiti vorba aia: Numai cine nu munceste, nu greseste. Ca si angajat, asumarea greselilor este esentiala, intrucat demonstreaza asumarea raspunderii si dorinta de evolutie. Un mare ganditor indian spunea: Inchide usa la greseli si nu vei afla niciodata adevarul (Rabindranath Tagore)

Bineinteles, exista cazuri in care a-ti recunoaste defectele poate fi daunator: imaginati-va un angajator sau un lider de oameni care isi recunoaste cele mai mari defecte in fata oamenilor lui (acea persoana initial va fi apreciata de cei din jur, dar la scurt timp isi va pierde autoritate morala in fata oamenilor pe care ii conduce: este greu sa impui altora standarde, atata timp cat tu nu poti sa le respecti). De aceea, onestitatea excesiva in conducere poate fi dezastruoasa.

Voi marturisi o experienta personala in care voi arata cum minciunile pot afecta puternic relatiile de munca.

Adevarul trebuie spus doar celor care vor sa il auda!

Acum un an in urma, treceam printr-o perioada foarte tulbure: fusesem in pragul divortului, imi pierdusem jobul si pe deasupra mai aveam si o criza de identitate specifica varstei de 33 ani. M-am mutat cu slujba intr-un oras mai mic, unde aveam sansa sa imi refac viata romantica, sa imi pot creste copii, beneficiind de ajutorul parintilor mei si de un mediu mai linistit. Sotia mea nu se mutasera cu mine, asteptand sa ma stabilesc mai intai eu si apoi sa ma urmeze si ea, impreuna cu copii. M-am dus singur.

Am negociat indelung contractul de munca, fiind vorba de o pozitie de conducere, intr-o companie de outsourcing, pe partea de livrare si operatiuni. Directorul General m-a privit ca un salvator al companiei, datorita experientei mele in corporatii si in startupuri. El m-a ajutat sa ma relochez in conditii optime si in felul acest m-am imprietenit rapid cu el. Insa relatia mea cu el nu a fost intotdeuna una de incredere.  Chiar de la inceput, s-au intamplat o serie de evenimente care m-au facut sa devin suspicios: de exemplu, directorul general amanase cateva doua saptamani semnarea contractului meu, dupa care ma pusese sa semnez o serie de clauze suplimentare pe care nu le agreasem in negocierea contractul initial. Pana la urma, am semnat pentru ca eram hotarit sa me mut definitiv, insa pentru mine a fost un prim semnal de alarma.

Apoi, un alt eveniment m-a pus pe ganduri: au fost cateva demisii, iar unul dintre ele era a unuia din sefii de proiecte, care isi daduse demisia chiar cu cateva zile inaintea livrarii unor proiecte importante. Clientii mi-au sarit la gat fustrati fiind de tot calitatea muncii si haosul general cauzat de plecarea oamenilor cheie din compania noastra. Directorul General mi-a spus ca totul e o intamplare, ca asa ceva nu s-a mai auzit, desi mai tarziu am aflat ca demisiile fusesera anuntate cu mult timp inainte.

Pe zi ce trece descopeream alte lucruri ingrijoratoare: nu exista o documentatie a proiectelor, nu existau contracte clare intre companie si clienti, firma vindea servicii pentru care nu avea competente, inchiria oameni full time, desi nu avea oameni suficienti, mai primeam demisii din senin, etc. Mi-am dat seama ca fusesem mintit in legatura atat cu situatie companiei. Insa si pentru acest lucru seful meu avea o explicatie :

-E normal sa se intample asta. Tu ai fost aruncat in cazan cu apa clocotita, iar situatia asta e datorata fostilor angajati slabi.

Am continuat sa ma prefac ca sunt de acord cu el, doar pentru salva a salva aparentele unei relatii bune. Aceasta aparenta m-a ajutat sa am suportul tutoror pentru a regandi structura organizationala si sa mentin pe linia de plutire proiectele importante ale companiei. Lucrurile incepusera sa se miste chiar binisor, pana la un moment dat cand un anume client X, deranjat de faptul ca incepusem sa ii trimit oferte de pret pentru serviciile de outsourcing mai mari decat era el obisnuit (oferte care pentru prima oara reflectau costurile reale ale companiei si nu subestimarile care puneau mereu compania pe pierdere) a inceput sa isi exprime nemultumirea fata de patronul companiei.

Inainte de venirea mea, clientul X se simtea minunat in haosul existent pentru ca putea interpreta conditiile de livrare numai in favoarea lui, putea oricand sa impute firmei orice pierdere financiara pe care o avea, putea sa hartuiasca oamenii din companie dupa bunul lui plac (motiv pentru care o serie de oameni isi si dadura demisia). Acest problematic client X avea o tendinta sadica de a umili oamenii cu care lucra, iar acest lucru devenise deranjant pentru toti oamenii din compania noastra. Am fost primul care i-a opus rezistenta, insa aceasta a marcat ruperea a relatiilor diplomatice cu el. Seful meu nu imi oferise ajutorul de frica sa nu isi puna in pericol slujba, pentru ca clientul X era un bun prieten al proprietarului companiei. Si uite asa am ajuns in postura de a lupta singur pentru interesele companiei. CEO-ul aborda lupta prin disimulare:

-Firma nu sta intr-un client. Daca e nevoie, scapam de el. Toata lumea se plange… ma linistit el, apoi schimba apoi subiectul cu povestile lui minunate despre orasul in care locuim, despre cat de ieftin este totul, cat de buni sunt oamenii din firma…

Situatia era delicata, pentru ca nu ma puteam baza pe ajutorul directorului companiei. Intre timp primisem o oferta de munca din orasul in care plecasem, si intr-o buna zia, mi-am depus demisia. Clauzele contractuale erau foarte restrictive in privinta plecarii mele si de aceea am preferat sa inventez un motiv sa rup contractul cat mai repede si anume faptul ca sotia mea nu si-a gasit de lucru. Asadar am mintit. Practic am jucat cu aceleasi carti cu care jucase seful meu atata vreme.

Am starnit multa valva in jur, ba chiar unul din colegii mei directori s-au oferit sa ii caute sotiei mele de lucru. Si de la mica minciuna pe care am spus-o, am intrat in alte belele, acum fiind nevoit sa inventez tot felul de motive pentru care sotia mea nu accepta acele posturi. Am fost sunat de patronal firmei, caruia nu ii mai puteam inventa acelasi motiv “cu sotia” si i-am spus adevarul (dar partial):

-Sotia mea crede ca nu am pozitie destul de solida in companie cat sa ne mutam cu tot cu copii in acest oras. I-am explicat de problemele pe care le am cu clientul X, iar faptul ca nu isi gaseste un loc de munca a fost doar un pretext suplimentar cat sa nu mai vrea sa se mute in oras.

Patronul firmei s-a aratat foarte ingaduitor :

-Clientul X este nesuferit. O stim, dar nu avem ce-i face. Ignora-l. Plateste facturile la timp, nu avem cum sa scapam de el. Stiu ca familia e importanta. Asadar ii vom oferi un post in cadrul companiei noastre, pana isi gaseste ceva.

Mi-a inchis gura, pentru ca nu mai aveam ce minciuni sa inventez pentru a pleca in conditii onorabile. Adevarul era ca daca clientul X vroia sa scape de mine, era suficient ca eu sa fac o singura greseala sa imi pun in pericol slujba. Cum era sa ii spun asta patronului meu aceste lucruri, mai ales cand stiam ca clientul X era prietenul lui, ambii evrei, facusera afaceri de mult timp impreuna, se sprijineau si se ajutau reciproc ? Adevarul e ca oamenii nu sunt pregatiti intotdeuna sa cunoasca adevarul.

Vazand ca nu pot sa ii marturisesc patronului problema mea, m-am hotarit sa ii spun adevarul macar sefului meu. Ne-am dus intr-un restaurant si ne-am intins la vorba pana dupa miezul noptii. Destinsi si cu aburi de alcool in cap am dat totul de fata. Seful meu mi s-a destuinuit si el:

          -Imi vine sa rad. Esti in aceiasi situatie ca mine de acum cativa ani. Mi-au trebuit 6 luni sa ma las convins sa ma alatur acestei companii. Si eu am avut familia la distanta si stiu cu ce te confrunti. Clientul asta X ne-a facut numai probleme. Stii ce mi-a facut o data ? L-am invitat o data in oras, eram impreuna cu unul din prietenii mei care lucrau pentru el si i-a spus: Eu de ce te platesc pe tine ? Ne-a umilit. Imi pare rau ca nu i-am spus : Cum poti sa ne vorbesti asa ? Iati banii de aici si cara-te. Dar nu am avut curajul sa ii spun nimic, nu am avut curaj sa ii iau apararea nici colegului meu. Iar la scurt timp dupa acest eveniment prietenul meu, om de baza in firma, si-a dat demisia.

Pentru prima oara am simtit ca imi vorbea fara ocolisuri. Pentru prima oara era posibila intre noi o relatie de incredere. Timp de cateva luni, totul a mers bine. Totusi eu am parasit compania, reintorcandu-ma la familia mea, dar am continuat colaborarea de la distanta, doar pe un acord verbal, fara contracte si fara constrangeri. Intr-o buna zi primesc un telefon de la el:

-Uau sa vezi ce oportunitate am prins in Elvetia… un contract de colaborare de 15 ani. A aur curat. Asta da stabilitate. Uita de clientul X, uita de proiectele marunte. Jucam in alta liga. Te-ai mai gandit sa te intorci ?

Intre timp, eu aflasem de acest contract ca se afla sub patronajul clientului X si mi-am dat seama ca iarasi este o plasmuire a fosului meu sef. M-am amuzat, pentru ca am realizat cat de greu ii vine omului sa nu distorsioneze realitatea, mai ales cand e obisnuit sa faca asta zi de zi. Partea ironica a acestei intamplari este ca desi amundoi stiam ca nascoceam lucruri reciproc (eu inventand motive sa nu ma intorc, el cautand motive sa ma intorc), totusi noi continuam sa ne mintim ca si cum totul era normal. Nici pana in ziua de azi, nu am avut ocazia sa vorbesc deschis despre acest subiect cu fostul meu angajator. Sper ca intr-o buna zi, sa putem in sfarsit sa dam lucrurile pe fata.