Ganduri de vara

Postat la iulie 11, 2013

Sa vezi tu ce-ntamplare?

Intr-o zi, primesc o oportunitate de job foarte interesanta de la o companie nou infintata. Intrucat proiectele la care urmeaza sa lucrez sunt pentru industria apararii, angajatorii ma verifica si in chiloti sa vada daca sunt “curat”. Sunt testat si cu asa zisele probleme de “decision-making”, teste furate de marile companii gen Google si Apple, cele mai mari creatoare de intrebari stupide din seria “A beatiful mind“, facute parca publicul genial-autist(cred ca va sunt cunoscute testele de tipul: “How many golf balls fits into a airplane?“, “You have a 100 coins laying flat on a table, each with a head side and a tail side. 10 of them are heads up, 90 are tails up. You can’t feel, see or in any other way find out which side is up. Split the coins into two piles such that there are the same number of heads in each pile.“). Dar spre norocul meu reusesc sa le trec pe toate. Recunosc ca a fost o surpriza ca le-am facut. De altfel, cand am vazut cele 30 de subiecte, asemanatoare examenului de admitere in facultate, am tras o injuratura puternica. Ma gandeam: parca vezi ca dupa ce ma chinui sa trec toate testele lor comportamentale, tehnice, esoterice, cand o sa vada cati bani le cer or sa imi spuna ca nu sunt potrivit postului si tot efortul a fost in zadar

Dar lucrurile au decurs contrar asteptarilor mele, pentru ca peste o saptamana de la interviu, ma cheama proprietarii companiei la o intalnire. Oamenii se arata foarte incantati de profilul meu, surprinzator sunt de acord si cu suma pe care le-o cer si cu termenii colaborarii, totul decurge perfect. Mai mult, ma invita si la restaurant sa negociem…

-Uau, ai fost singurul care ai rezolvat problemele capcana! Pentru o pozitie de management vrem oamenii cei mai buni.

-Sincer, e o surpriza si pentru mine ca am reusit! am incercat sa fiu eu modest. In gandul meu: daca ati sti voi cate injuraturi v-am adresat, ati lasa-o si voi mai moale cu laudele… Si daca ar sti ca in timp ce le facem testele de fapt eram semi-beat, probabil ca ar fi dezamagiti… Dar si in legatura cu acest aspect, lucrurile se desfasoara contrar asteptarilor mele, deoarece oamenii par sa nu fie deranjati ca negociem in aburi de alcool, ba mai mult, unul din proprietarii companiei, pare bautor de cursa lunga… Dupa cateva pahare de vodka si bere, ne luam la intrecere in povestiri care mai de care mai ciudate: cum beam noi vodka inainte de olimpiadele de fizica ca sa avem curaj la examen, cum beau ei in armata ca sa reziste la geruri de -30 de grade, etc. Trebuie sa recunosc ca e pentru prima data cand fac negocieri cu bautura in cap si toata povestea m-a luat un pic prin surprindere.

Ne simtim minunat, totul pare uns si batem palma pentru o oferta salariala foarte buna, insa fara sa semnez nimic in scris, fara sa vad o oferta oficiala. A doua zi, dintr-un entuziasm copilaresc, cum ajung la servici, imi dau demisia de la firma la care lucrez. Anunt pe toata lumea ca plec, fara sa le spun motivul adevarat, insa am inventat eu o acoperire perfecta… Actionarii companiei la care lucram au fost dezamagiti: eram om cheie in companie, iar acum ii las balta… Dar eu ignor toate lucrurile acestea si visez cu ochii deschisi la ceea ce ma asteapta. Peste cateva zile, ma trezesc la realitate si ma gandesc totusi sa le cer viitorilor mei angajatori si o oferta semnata. Imi trimit ei o oferta oficiala dar imi dau seama ca ceea ca oferta financiara e un pic diferit de asteptarile mele. Pun intrebari: -Cum pot fi sigur ca primesc suma pe care o vreau eu, tinand cont ca obiectivele trecute in contractul semnat inca nu sunt clare? Pai sa vezi ca asa si pe dincolo… Ma duc ei cu zaharelul, pana cand imi dau seama ca oferta nu e chiar asa de tentanta cum parea initial. Pe fondul neincrederii comune, viitorii mei angajatori si-au retras oferta. Si asa cu demisia depusa si fara o alta oferta, am ramas pe drumuri. M-am simtit prost si la propriu si la figurat. Pentru prima data in viata am regretat ca am luat interviul ala tehnic stupid pe care multi nu l-au putut face. Oare nu puteam sa fiu un pic mai prost, in asa fel incat sa nu fi luat interviul, si sa nu fi primit nici o oferta?

Am stat si am analizat ce anume am gresit? As putea sa invoc ghinionul, soarta, dar nu e vorba de nimic decat despre lacomia umana, care in cele din urma m-a ruinat. Asta este genul de lectie pe care a trebuit sa o invat cu pierderi mari. Este pentru prima oara cand povestesc cuiva intamplarea asta, pentru ca o asemenea greseala e rusinoasa, cel putin la experienta pe care o am cu contractele, insa pur si simplu am fost orbit.

Intamplarea s-a petrecut la inceputul verii, cand toti angajatorii pleaca in concediu si singurele oferte de munca pe care le-am gasit tentante au fost din strainatate. Colac peste pupaza, cu doar cu maxim un an in urma, sotia mea ma amenintase ca ma paraseste, am fost in pragul divortului, iar acum mi se intampla toate mizeriile astea…

Tot din cauza problemelor personale, anul trecut am pierdut unul din cele mai banoase joburi pe care le-am avut vreodata si, de atunci pana acum, nu am mai reusit sa ma ridic profesional si nici material la acel nivel. Desi sunt fara servici, cu familia in pragul divortului, pentru prima oara in viata simt ca totul are o logica. Sotia mea e un pic speriata de atitudinea mea contraproductiva si detasata. Am fost foarte increzator ca toate lucrurile au o explicatie si o ratiune, nimic nu este intamplator, de aceea nu mi-am facut griji: vreo luna de zile am stat mai mult prin acasa, ca un adevarat somer de lux, cu berea in mana, cu TV-ul in fata, neratand nici un meci de tenis incepand cu Roland Garros sau Wimbledon. In tot acest timp mi-am cautat de lucru, dar nu prea aveam ce, pentru ca toti angajatorii locali erau plecati in concediu… Asadar, am apucat sa imi vad de ale mele: m-am jucat cu baietii prin parc, faceam meditatii yoga, am fost invitat la vreo doua interviuri prin Europa, timp in care am mai vizitat cateva orase fumoase pe banii corporatiilor; intr-o propozitie: m-am simtit excelent!

Acum vreo patru ani in urma pe vremea cand lucram intr-o corporatie, daca mi s-ar fi intamplat una ca asta, cred ca as fi fost inebunit de frica nesigurantei zilei de maine, insa acum dupa ce am trecut prin atatea experiente (startupuri, companii cu probleme financiare, oameni dificili, etc) sunt foarte calm si stapan pe situatie. Un pic cam prea linistit as putea spune, dar totusi in parametri…

Acum ca nu mai am servici si am dat foc la toata cariera mea, m-am gandit sa petrec un timp la socrii mei, unde lasasem copii mei pe perioada verii. Mi-ar fi placut sa stau la socri mei, pentru ca ei locuiesc la tara, intr-un peisaj uitat de lume, multe paduri, aer curat, insa nu am indraznit sa stau prea mult la ei, deoarece ar fi trebuit sa dea explicatii vecinilor lor din ce cauza eu am atata timp liber, din ce cauza am ramas fara servici si ca sa ii scutesc de rusine am hotarit sa ma fac nevazut. Intr-o comunitate atat de mica ca a lor, se stie si ce ai mancat la pranz. Casa socrilor mei se afla intr-un zona de un pitoresc unic, uitata de timp, foarte arhaica in care doar laptopul meu aduce aminte ca traim in secolul 21, in rest totul arata ca acum 100 de ani:

home_pictures

Nu am nu ar apucat sa imi savurez prea bine sederea la socrii mei, caci ii vedeam mereu cum se framanta in jurul meu ca curcile, ingrijorati de situatia jobului meu: Nu te-au mai contactat anhajatorii? Era bine daca nu plecai de la locul de munca… iar toate acestea m-au facut sa ma simt ca o povara. In scurt timp de la venirea mea, am fost nevoit sa plec de la ei si m-am dus la mama mea, care sta la doar 20 de km de socri.

Revenind la casa parinteasca, m-am gandit sa vizitez cateva locuri pe care nu le vazusem de pe vremea cand eram la scoala primara. Unul din aceste locuri este lacul unde pescuiam eu impreuna cu prietenul meu Vasili, un alt pescar inrait ca mine. Acesta minunat loc, care acum 25 de ani, era un loc de basm pentru orice pescar: cu salcami infloriti mirositori, cu pesti nebuni care se agatau cate doi intr-un singur carlig, acum devenise mlastinos, napadit de stuff si ierburi. Se prea poate ca la cum arata lacul, nimeni nu a mai calcat prin acele locuri de foarta multa vreme, poate chiar de cand ma duceam eu la pescuit. Intr-un fel, calc pe urmele pasilor mei de copil, o calatorie la propriu in timp. Intotdeuna acest loc m-a fermecat: copacii, partidele de pescuit, felul cum ne pregateam sculele de pescuit, ramele pe post de momeala si nelipsitul mic dejun inaintea rasaritului soarelui. Foarte interesant ca aceste imagini trecute au ramas vii atat de mult timp: pana si mirosul ierbii uscate, al apei sau aspectul luminisurilor. Am stat si m-am gandit cat de eficient poate fi mecanismul memoriei umane? Doar o simpla adiere de vant, o culoare, un sunet poate aduce la viata, intr-o fractiune de secunda, un infinit numar de imagini trecute de zeci de ani, pe care nu stiai ca le mai ai. Cat de rapida este memoria noastra asociativa? Credeam ca mintea umana, la fel ca in cazul unui calculator cu memorie limitata, memoria se mai si suprascrie, informatiile se mai si pierd, iar in timp nu mai pot fi recuperate. Dar se pare ca nu asa se intampla si cu creierul uman. Desi amintirile se stocheaza in forma de compusi chimici si conexiuni de neuroni, iar acestea sunt supuse degradarii in timp, la fel ca si in computerul digital, totusi, in creierul uman, se pare ca informatia poate fi recuperata chiar daca aceasta a fost suprascrisa/stearsa (opinia mea e ca acei compusi chimici care pastreaza amintirea, stocheaza cumva informatia fie intr-o forma redundanta, fie intr-o forma care permite recuperarea, prin auto-corectare, in ciuda dezintegrarii legaturilor moleculare chimice). Pentru cei care au studiat stiinta calculatoarelor, ar trebui sa sune cunoscut. Protocoalele de comunicatie, in general, au secvente de informatii (siruri de biti de 1 si 0), care pot fi recuperate de receptor, chiar si in lipsa receptiei informatiei completa, prin autocorectia bitilor eronati sau de control. Probabil ca ceva asemanator se intampla si in creierul uman. Gandindu-ma la aceste lucruri, ma simt la minte ca un copil. Fascinant…

M-am gandit sa vizitex si mormantul tatalui meu vitreg. Ajuns acolo, vorbesc singur in fata mormantului. E la 2m sub pamant, insa inca ii mai aud vocea lui. El m-a ajutat sa imi definesc modul actual de a gandi. Tatalui meu i-a placut sa experimenteze in viata personala, in afaceri, sa cunoasca oameni, situatii noi, insa asta l-a facut sa aiba mai multe esecuri decat succese. Nu a fost sa fie nici afacerist, nici lider de oameni, insa a fost un om de o calitate expectionala, care m-a inspirat in toate initiativele mele. Poate ca datorita lui am ajuns sa iubesc startupurile, sa imi asum riscuri si sa joc de multe ori totul pe o singura carte. Poate datorita lui ma aflu aici si acum si tot datorita lui nu mi-e frica de consecinte.

Am revazut locurile copilarilei mele, am vorbit cu spiritele… ma simt impacat cu mine, eliberat de toate lucrurile pamantesti si nepamantesti. Imi verific ultimele emailul de la angajatori. Primesc trei oferte salariale, doua din alt oras, alta din strainatate. Nici o oferta din orasul meu, in doua luni de cautari. Este fustrant. Daca voi fi nevoit sa ma mut in alta oras cu slujba, voi pierde prieteni, cariera si, foarte posibil, familia. Toti cunoscutii se feresc sa imi dea sfaturi, in legatura cu decizia de a pleca sau nu, deoarece ma aflu intr-o situatie destul de delicata. Ma simt singur in deciziile mele, ma simt ca printre straini.

Ma opresc aici cu relatarea, caci simt nevoia sa fiu doar eu singur cu gandurile mele.

Fii primul care comenteaza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *