29 Martie. Ne mutam birourile din nou… pentru a opta oara. Firma e in colaps financiar, iar aceasta mutare a fost facuta pentru a reduce costurile operationale. Noile birouri sunt mai inghesuite si mai mici. Expertii se lupta pentru locurile de la geam, pentru ca e singurul lucru pentru care se mai pot lupta. Nu i-am vazut niciodata pe Experti certandu-se. In aer pluteste o senzatie de sfarsit si de haos: unii sunt tristi ca un mormant, altii sunt nebuni de veselie.
Aceasta mutare insemna inceputul sfarsitului startupului nostru. E un semn evident ca nu mai sunt bani pentru a sustine costurile companiei. Si ca lucrurile sa fie dramatice pana la capat, in toata aceasta povestea asta cu mutarea, mai aflu ca toate contractelor cu dezvoltatorii externi vor fi reziliate, ca project managerul echipei de R&D tocmai si-a dat demisia si ca singurul administrator de sistem, care mai ramasese neconcediat, fusese fortat sa isi dea demisia.
-Pai si cine o sa aiba grija de camera serverelor, de masinile virtuale, de totul? am intrebat pe inginer de sistem.
-Nu stiu! raspunde el detasat. O sa ia foc camera de servere! Stii ce m-au pus sa fac? M-au pus sa mut serverele in debara… Iti imaginezi? Unde nu exista aer conditionat! Si dupa ce o sa ia foc serverele alea, daca o sa mai scapati cu viata din incendiu, nu o sa mai fie nimeni care sa va repuna in functiune serverele. In aceasta saptamana, din cauza caldurii serverele au cazut de doua ori si de fiecare data am fost aici sa le repar. A treia oara daca vor pica, nu voi mai fi aici sa va ajut. Sunteti pe cont propriu! a fost ultimul avertisment al fostului inginer de sistem.
Tot astazi, e ultima oara cand toti membrii echipelor merg la masa impreuna. Mancam, dar mancam in liniste. Ca sa rup tacerea, am inceput sa tin un discurs:
-După cum știți cu toții … călătoria noastră se oprește aici. În ciuda insuccesului nostru, cred că această experiență a consolidat prietenia noastră. Când v-am angajat, am promis că vom fi mari și am fost atât de convins că vom reuși incat chiar am încercat să va conving sa va insusiti viziunea mea… Se pare că viziunea mea a fost greșita… Acum ne confruntăm cu un eșec și mă simt într-un fel responsabil pentru voi. Dacă vă simțiți ca ati esuat, atunci este vina mea. Îmi pare rău că v-am dus atat de departe pe acest drum mort.
M-am simțit jenat să recunosc eșecul meu în acest fel, dar am simțit că era necesar să-l dezvălui. Pe lângă eșecul meu personal ca un manager de produs, am esuat, de asemenea, ca manager de oameni, deoarece cariera oamenilor mei va fi mereu legata de acest eșec.
-Nu a fost vina ta. Ai făcut ce-ai putut mai bine! ma încurajeaza unul dintre colegii mei.
-Singurul motiv pentru care m-am alăturat acest start-up ai fost, nu ideea din spatele lui! spune un alt coleg de-al meu.
M-am simțit extrem de mulțumit, pentru că în ciuda eșecului meu profesional, am satisfactia ca sunt apreciat ca om. Aproape am simțit pentru un moment scurt ca intr-adevar eșecul meu este un succes. Am simțit recunoștință imensă pentru sprijinul și aprecierea lor.
Continuam sa mancam. Stam cu ochii plecati in farfurie, fara sa scoatem o vorba, ca si cum mancarea din fata este singurul lucru care conteaza in aceasta clipa. Schimbam replici doar din priviri. Este o masa a tacerii. Nu e nevoie de cuvinte. Cu totii stim prin ce am trecut, cu totii gandim acelasi lucruri. Nu ne-a mai ramas nimic de spus. Pentru cei mai multi aventura se opreste aici.
Dupa masa, ma duc la etajul trei, sa imi mai revad inca o data fostul meu birou. In locul lui, e un ghem de cabluri, scaunele sunt trase intr-un colt ca la un mare spectacol. Dezolant! Corpul cladirii arata precum un schelet de balena: in locul birourilor a ramas un imens gol, fara oameni, fara suflet, sustinut doar de cativa pereti de beton si de sticla…
Pe acei pereti de sticla inca au ramas urmatoarele cuvinte scrise: Dare to. Challenge. Thinking. (Indrazneste. Provoaca. Gandeste.)
Mai lipseste: The End. (Sfarsitul.)
Citeste mai departe: Noi suntem pirati.
Anterior: Silent Launch.
Categorie: F-Startup
Ce spun altii