Workshop de Brand

Postat la martie 22, 2012 de ThePMJournal

Atunci cand definim filozofia unui Brand, ceea ce ar trebui sa ii inspire pe creatorii de imagine ar trebui sa aiba ceva din celebrului discurs lui Martin Luther King: „I have a dream„. Cam asa poate sa sune o filozofie de Brand: „Am un vis in imagini color, despre viata si despre oameni. Visul meu, e viziunea noastra despre viitor, despre o lume mai buna. Acest vis, aceasta viziunea ne va modela realitatea si ne va schimba viata”. Brandul poate fi definit ca o filozofie unica si unitara la nivel de organizatie care leaga visele oamenilor de realitate, prezentul de viitor.

Pentru a crea identitatea de brand, majoritatea companiilor apeleaza la companii specializate de branding. Oricine poate „cumpara” in ziua de azi filozofia de brand in schimbul unor sume de bani. Cum se realizeaza acest lucru? De obicei firma „creatoare de branduri” organizeaza workshopuri in prezenta actionarilor sau a reprezentantilor companiei, in urma carora se urmareste intelegerea valorilor, filozofiei sau a modelului de business si apoi transpunerea acestor valori intr-o imagine unica si unitara care sa corespunda cu noua identitatea companiei (brandul).

Pentru clientii care nu au inca o filozofie proprie definita, un set de valori stabilit la nivel de organizatie, organizatorii de workshopuri se simt nevoiti sa propuna ei clientilor o filozofie „personalizata” de brand. In mod neintentionat, brandul noii companii va avea amprenta puternica a companiei care isi vinde serviciile de brand. Aceasta abordare de a „cumpara” imagine, inainte de a avea definita o viziune sau o filozofie proprie despre afacerea din spatele brandului, de cele mai multe ori este gresita.

In F-Startup nu a existat o alta filozofie de afacere in afara de „a face bani pe orice cale, repede, nu conteaza cum„. Neavand o filozofie si un model de afaceri solid, creatorii nostri de brand au fost nevoiti sa inventeze ei o filozofie pentru noi. Si iata ce a iesit: cand intri in sediul companiei ai senzatia ca intri intr-un mormant. Te intampina un perete complet negru, cu un ochi pe centru si sub el numele companiei. Acel ochi, care aduce a ochiul „Satanei”, e in opinia specialistilor de brand un „ochi de pantera, care priveste din intuneric catre lumina…intotdeuna cautand oportunitati…simbolizeaza acei oameni agili si eficienti asemenea animalelor de prada„.

Asadar ne-am schimbat peretii, ne-am schimbat numele companiei, ne-am schimbat cartile de vizite, logo-urile, am primit cadou niste lucruri dragute incepand de la pixuri inscriptionate, agende, pana la cani si tricouri etc. insa aceste lucruri nu ne-au schimbat si mentalitatea. In continuare imaginea noastra, nu reflecta cu adevarat filozofia din spatele brandului, ci reflecta acelasi model de afaceri haotic si inconsistent.

Cand actionarii au decis sa deschida F-Startup, s-a decis sa apeleze tot la firma care facuse brandingul companiei mama, ala „cu pereti negri si cu ochiul de pantera„… Au urmat sesiunile de brainstorming: minti incretite,  multe idei, filozofii diferite si multe dureri de cap… Ne-am intalnit cu cativa experti ai companiei de branding. Le-am explicat modelul de business, filozofia noastra, apoi a urmat o luna de lucru, in care artistii lor au lucrat la machetele, la logouri de brand si la alte materiale de prezentare, etc.

Prima sedinta de workshop a fost un esec total, pentru ca nici una din imaginile de prezentare nu aveau legatura cu nimic din filozoofia si viziunea noastra. Artistii s-au aratat foarte jigniti cand le-am spus ca „floarea aceea alba nu ne sugereaza ideea de prietenie„, sau ca „doi oameni imbratisandu-se nu ne induce ideea de grup„. Dupa o alta saptamana ne intalnim din nou, de data aceasta expertii in branding mult mai entuziasti decat data trecuta prezentindu-ne si mai multe idei de unde sa alegem…

-Ce parerea aveti? ne-au intrebat ei, crezand ca asa or sa ne dea pe spate .

-Nu ne place nimic! am raspuns noi sincer.

Dupa trei luni de discutii eram tot in punctul in care nu stiam ce sa alegem. CEO-ul, disperat ca timpul trece si vazand ca actionarii nu se pot hotari asupra identitatii noastre, parea ca ar fi acceptat si orice varianta indiferent cat de proasta era. Actionarii evident nemultumiti de ceea ce li se prezenta, mi-au cerut parerea:

-Daca as fi actionar, nu as alege nimic! a fost singurul raspuns pe care am putut sa il dau in afara unei afirmatii de genul: „Daca as fi actionar, as fi concediat firma de branding„.

-Esti stakeholder. Ce ai alege?

-Nu am ce sa aleg! am raspuns.

-Atunci nici eu nu aleg nimic! concluzioneaza actionarul principal.

Si cu aceasta replica, sedinta s-a terminat. Reprezentantii companiei de branding si CEO-ul ar fi vrut sa ma impuste pentru ca sabotasem toate eforturile de a finaliza contractul de branding, insa discutia i-a motivat pe creatorii de imagine sa vina cu propuneri mult mai bune si in cele din urma am gasit un brand potrivit cerintelor noastre.

Din lectia de branding, eu personal am invatat urmatoarele lucruri:

  1. Prea multe idei aduc si mai multa confuzie (in sedintele de workshop ni se prezentau 10-15 idei total diferite, iar discutiile pe tema lor deveneau interminabile; s-a ajuns la concluzia ca maxim 2-3 idei sunt suficiente pentru a putea fi contructive – Asadar, nu ii da prea multe idei omului, ca nu stie ce sa faca cu ele!)
  2. Inainte de a alege Brandul, asigura-te ca ti-ai stabilit o filozofie solida si o strategie pe termen lung a companiei.
  3. Compania creatoare de Brand trebuie sa inteleaga consumatorii tinta pe care tu il reprezinti (de exemplu, firma care a creat brandul pentru F-Startup, era specializata pe branding de tip corporatist, insa nu avea suficienta experienta in crearea de branding dedicat consumatorilor finali, iar asta a influentat negativ designul produselor end-user si toata compania de comunicare).

Urmeaza povestea: Project Manager a fi sau a nu fi?

Precedent: O zi fatidica.

Ce spun altii

Dă-i un răspuns lui mercador Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *