Angajatul nedorit

Postat la mai 21, 2013 de ThePMJournal

Imi aduc aminte cum a decurs meu primul interviu de angajare.  Pe vremea aceea eram inca student, nu aveam inca un tel definit in viata, nu aveam nici un fel de experienta profesionala. Scopul vietii mele era doar sa invat si sa ma bucur de viata. Daca ma intrebati de ce am vrut sa ma angajez, nici acum nu stiu de ce as fi facut-o, pentru ca eu ma simtieam suficient de bine in pielea unui student fara obligatii. Dar majoritatea colegilor mei deja isi gasisera un loc de munca si deoarece eram in competitie cu ei, m-am hotarit si eu sa ma angajez. La inceput as fi acceptat sa lucrez orice, fie si pe gratis sau ca voluntar la Crucea Rosia in Africa. Insa, putine firme s-au aratat interesate de profilul meu si a durat destul de mult pana sa fiu chemat la primul meu interviu de angajare.

Prima firma care imi oferise un ocazia sa sustin un interviu de angajare avea sediul intr-unul hangarele dezafectate din zona industriala a orasului, cu strazi intunecate pline de balti cu apa si urina. Eram constient ca era unul din cele mai nesigure locuri de munca, iar pe stradutele obscure ma puteam intalni oricand cu un drogat sau un talhar, insa fiind la primul meu interviu, eram extrem de emotionat si totul mi se parea firesc.

Si iata-ma ajuns fata in fata cu angajatorul:

-Sunteti student?

-Da?

-Si de ce vreti sa va angajati, in loc sa va continuati studiile?

-Sa va spun sincer eu nu as vrea sa ma angajez. Mi-as dori sa imi continui studiile in Stiinta Calculatoarelor, apoi sa termin masterul… insa majoritatea colegilor mei deja au o slujba si m-am gandit ca e timpul sa ma angajez pentru a nu fi diferit de ceilalti. Daca as putea trai pe lumea asta si fara sa am o slujba ar fi perfect, insa nu stiu cum.

-Da… Ti-am citit cu multa atentie interesul. Ai rezultate bune la invatatura. Chiar nu te inteleg, de ce vrei sa te angajezi? Ma rog. Hai sa iti prezint ce facem noi acum…

(Si incepe angajatorul sa imi povesteasca despre fisa postului: chipurile cautau o persoana care sa fie capabila sa faca softuri pentru niste sateliti geostationari din jurul Pamantului si faca o aplicatie revolutionara care va schimba fata lumii, etc, etc. Pe scurt o poveste grozava. La acea vreme eram foarte entuziasmat de aproape orice mi se spunea. Se stie ca angajatorii stiu sa isi vanda foarte bine ofertele de munca, iar pentru foarte multi incepatori, impresia despre firme este ca toate lucreaza doar cu tehnologii de varf, fac tot felul de dracovenii complicate si alte „nave spatiale”, cand in realitate acele companii sunt un soi de firme fantoma in pragul falimentului).

-Suna absolut interesant! Mi-ar placea sa lucrez pentru dv, am raspuns prompt.

-Imi dau seama ca esti foarte entuziasmat, insa eu stiu ca nu esti potrivit pentru acest post. Din discutia pe care am avut-o, ai facut o facultate buna, ai o specializare de top. Cu alte cuvinte esti supracalificat! Uita-te in jurul tau, majoritatea angajatilor nu au terminat o facultate, abia se descurca sa foloseasca calculatorul. [In hangar erau 10-15 angajati, oameni trecuti de 30 de ani, care citeau carti precum „Cum se foloseste un calculator” sau „Tainele limbajului FoxPro”].

-Pai nu ati spus ca faceti nave spatiale si ca aveti nevoie de oameni foarte destepti care sa va ajute? Eu as putea sa va fiu de ajutor…

-Da, da am spus… Te-as lua, daca as sti ca vei ramane aici. Dar stiu ca nu vei ramane aici. Peste 3 luni o sa pleci. Am citit cu mult interest CV-ul tau si vreau sa fiu sincer cu tine, tu trebuie sa iti cauti o meserie apropiata de ceea ce esti capabil cu adevarat sa faci in viata. Aici nu iti pot oferi nimic care sa te faca sa ramai pe termen lung.

In acea zi am fost foarte mahnit. Peste ani, i-am multumit in sinea mea angajatorului, pentru ca astfel am fost nevoit sa imi caut un job care sa mi se potriveasca mai bine. Intr-un anume fel, acest interviu mi-a schimbat in mod pozitiv viata.

The next job interview was at a big IT corporation. Was the most sinister experience from my life: imagine a small room, on a chair, back to the wall, in front of me five executives (the most suspicious individuals I ever encountered). They interrogated me for 3 hours, like in a long and cruel torture:

Apoi am sustinut unul din cele mai sinistre interviuri la care am participat vreodata. Ma aflam la una din marile corporatii IT. Imaginati-va o sala mica, in care stateam cu spatele la zid si cinci directori executivi (cei mai suspiciosi oameni pe care i-am intalnit eu vreodata) care mi-au torturat timp de 3 ore cu intrebari: „De ce nu ti-ai ales alta facultate?„, „De ce ti-ai ales aceasta specializare?„, „De ce ai ales-o chiar pe asta?„, „Nu se poate sa iti fi placut specializarea asta. Nu cumva ti-a fost frica sa iti alegi o alta specializare?„, „Nu te credem, demonstreaza-ne!„. Cu atat de multe intrebari incomode venite din toate partile, am cedat nervos si am picat interviul.

Dupa zeci de interviuri esuate, eram confuz: ba eram prea bun, ba eram prea prost si oricum as fi fost un lucru era cert: nimeni nu ma angaja. Pana la urma, cineva s-a oferit sa ma angajeze pur si simplu… fara un interviu, iar acea zi a fost cea mai frumoasa zi din viata mea. Angajatorul s-a uitat pe CV-ul meu si m-a intrebat doar atat: „Cati bani vrei?„. La vremea aceea nu stiam nici cati bani sa cer, asa ca am acceptat sa lucrez pe salariul minim din industrie, dar as fi fost bucuros sa lucrez si pe gratis numai sa lucrez.

Inceputul a fost foarte anevoios, insa la foarte scurt timp dupa primul job, am primit o oferta foarte buna de la o companie mare, apoi de la alta si mai mare, iar lucrurile usor usor au intrat pe fagasul lor normal.

Insa, in drumul carierei mele, de curand aparuse o noua provocare. Avusesem ghinionul (sau norocul nici nu stiu cum sa ii spun), ca experienta pe care o acumulasem era limitata doar la domeniul jocurilor, desi capatasem niste competente unice, acest lucru nu prea imi oferea prea multe perspective in cariera. Doar firmele producatoare de jocuri se aratau interesate de profilul meu. Alte companii, cand auzeau de experienta mea in domeniul jocurilor parca auzeau de dracu si multe nici nu imi dadeau sansa sa sustin interviul. La un moment dat, vazusem un anunt de angajare care m-a socat: in sectiunea cerinte obligatorii scria cu bold: „exclus candidati cu experienta in industria gamming„. Si asa, am ajuns sa imi elimin din CV-ul meu toate skilurile legate de industria gamming. Din acel moment, angajatorii s-au aratat interesati de profilul meu si am ajuns sa primesc tot felul de oferte interesante.

Un alt hop pe care a trebuit sa il trec a fost cel de a trece de la o pozitie tehnica la una de management. Am fost intrebat: „De ce un om atat de bun programator ca tine nu ar vrea o cariera strict tehnica si vrea o cariera in management?„. Aparent, raspunsul meu „Pentru ca asta vreau” nu a fost prea convingator pentru angajatorul meu de la acea vreme si am fost nevoit sa imi dau demisia pentru a putea a-mi urma cariera in management.

Chiar daca de-a lungul anilor am avut ocazia sa lucrez pe foarte multe pozitii: programator software, designer grafician, project manager, product manager si program manager, spre dezamagirea mea, niciodata in cariera mea, nu am avut ocazia sa imi practic specialitatea pentru care ma pregatisem sapte ani de zile in timpul facultatii si al master-ului: proiectarea si programarea hardware. Asadar, desi am avut ocazia sa fac de toate la viata mea, nu am facut niciodata ceea ce mi-a placut sa fac cu adevarat. In timp, cunostintele pe care le dobandisem in timpul facultatii le pierdusem cu desavarsire, pentru ca nu apucasem sa le practic nici macar o zi. La inceput, gandul ca ajunsesem sa fac cu totul altceva decat stiam sa fac in facultate si ca nimic din ce faceam nu imi ofera „stabilitate” profesionala, m-a speriat, dar odata pornit pe aceasta cale, am invat un lucru mult mai pretios, si anume: cum sa ma adaptez.

Urmeaza: Agile Earned Value Management.

Recomandari: Cat de importante sunt certificarile?

Fii primul care comenteaza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *